vineri, 13 aprilie 2018

China antica - Prima parte - Idei, resurse, machete si lapbook








Am inceput cu Mesopotamia, am continuat cu Egiptul antic, apoi am trecut la China.

Aceasta este o tema care a necesitat multa munca de pregatire, dar a meritat.










Pentru studiul Chinei antice m-am bazat pe perioadele tratate in Enciclopedia ilustrata a copiilor - Civilizatiile antice, adica Dinastiile Shang, Zhou, Qin si Han. Erau si asa destul de multe pentru cel mic asa ca am alocat foarte mult timp subiectului. Aproximativ o data pe saptamana, timp de 5-6 saptamani, cu pauze intre ele. 

Lapbook-ul realizat ilustreaza in mare masura aspectele abordate:



1. Unde este China? - Am folosit ca reper teritoriul de astazi al Chinei.


Am recapitulat continentele, am revazut unde erau Mesopotamia si Egiptul antic, am trasat cu rosu granitele României si am vazut cat de mare este China. Pe scurt, ne-am jucat si am mazgalit harta in toate directiile. ☺

Ne-am uitat la un filmulet de prezentare si am incercuit cateva elemente de relief care ne-au fost prezentate in film.


Toate paginile le-am pastrat intr-o folie de plastic pe spatele lapbook-ului, iar in lapbook am asezat diverse piese pe care le-am decupat dintr-un material gratuit  (homeschoolshare.com - Free China Lapbook - aveti mai multe variante). 
 
Am evidentiat si cele 2 mari fluvii. Distractia a fost sa pronuntam numele lor si nu am avut in intentie sa le invatam.






2. Ce este o dinastie?

Pentru a invata ce este o dinastie am realizat o carticica de prezentare a termenului si cele 4 dinastii.


Bineinteles ca de cea mai mare atentie s-a bucurat dragonul imperial de pe coperta. Carticica am citit-o si nu am insistat deoarece urma sa abordam fiecare perioada.




3. Matasea

Am inceput sa vorbim despre matase folosind legenda Imparatesei/ Printesei Lei Zu (Xi Lingshi), care i-a placut foarte mult celui mic. Pe scurt - O printesa servea ceaiul in gradina, cand un cocon i-a cazut in ceasca de ceai. Printesa a vrut sa-l scoata, dar in momentul acela s-a desprins un fir de care ea a tras foarte mult si tot nu a ajuns la capat. Deoarece firul era foarte subtire, dar totusi rezistent, aceasta a dat porunca sa se faca haine din el. (Un articol util pentru documentare - China Daily USA - Legend of silk si un filmulet - YouTube - Invention Of Silk | The Dr. Binocs Show | Best Learning Video for Kids | Preschool Learning.)


si ne-am jucat cu cartonase ca sa vedem daca le putem pune in ordine ca sa ajungem de la cocon la haine. Ne-am cam incurcat, deoarece erau deja decupate, dar ne-am uitat pe Wikipedia care era ordinea corecta si apoi le-am numerotat pe spate.

Am mai vorbit despre ciclul de viata la viermele de matase (de fapt ne-am amintit ciclul de viata la fluture monarh)






Oasele oracol - Dinastia Shang

Acest subiect nu l-am aprofundat. A fost un fel de ”Stiati ca ...” in acele timpuri oamenii scriau intrebari pe oase de vaca sau carapace de broasca testoasa, le aruncau in foc si modul in care crapau le indica dorinta zeilor. Ne-am uitat 3 minute la un filmulet de la un muzeu (YouTube - Oracle Bone, Shang Dynasty), am mai privit cateva imagini pe net si am trecut mai departe.






Confucius - Dinastia Zhou

Am vorbit despre acesta in termeni foarte simpli si am discutat citatul transcris in lapbook, apoi ne-am uitat la desene animate cu Confucius (Youtube - Confucius cartoon series 1 the Orchid - nu am vazut inca toate episoadele, dar sunt dragute).






Primul imparat - Dinastia Qin

Cred ca acesta a fost unul dintre cele mai interesante subiecte. Am citit putin din enciclopedie si ne-am uitat la o multime de poze si filmulete.


In lapbook am asezat poza imparatului. (Sursa tuturor pozelor din lapbook, Dinastia Qin este tot site-ul Homeschoolshare, Free Ancient China Lapbook).



Am construit impreuna o parte din marele zid chinezesc. (Sursa modelului papertoys.com). Cu putin ajutor poate fi realizata macheta chiar de copil. Mai mult, puteti tipari de mai multe ori modelul si extindeti astfel constructia.



Din lapbook nu a putut lipsi o minicarticica cu poze diverse inclusiv macheta noastra :)


Pentru cel mic cea mai frumoasa prezentare a zidului chinezesc a fost cea din desenului animat Mulan. Este foarte interesanta partea in care se anunta invazia cu ajutorul focului (YouTube - Great Wall-Mulan Opening).

Dupa zidul chinezesc am continuat cu soldatii de teracota. Am gasit o fisa ilustrata superb pe site-ul teacherspayteachers - Ancient China Warrior Paper Doll  cu un soldat de teracota si un cal (accesul pe site se poate face doar daca va inregistrati).  Am decupat soldatul si l-am imbracat cu fiecare armura, a trebuit sa scriu pe spate ce fel de armura era deoarece acest lucru era cel mai important pentru cel mic, general sau luptator obisnuit. Am mai tiparit de trei ori fisa asa ca am putut construi un fel de diorama a mormantului imparatului.



Avantajul este ca figurinele (cu putin carton lipit pe spate) pot sta in picioare si pot fi utilizate la alte jocuri.


Dupa ce am vazut o multime de poze cu soldatii de teracota si diferite filme de prezentare a mormantului, sambata seara ne-am uitat (toata familia) la filmul lui Jackie Chan, Mitul (2005). Chiar daca este o poveste fantastica imaginile sunt superbe, totusi finalul nu a fost chiar pe gustul copiilor mei (ultima aparitie a personajului principal a fost prea „reala” fata de statuile plutitoare si lupta care se incheiase de cateva secunde). (Atentie! Este si un moment violent - moartea generalului - pe care l-am restrictionat pentru junior.) 

Ca amintire in lapbook, am pastrat acest pliant.




In interior sunt cateva informatii, iar pe o parte am lipit o imagine cu mormantul si o poza cu filmul.

Aceasta este prima parte a lapbook-ului:


(Cand vom mai creste vom vorbi si despre Lao-Tzu/ Lao-Tze si poate vom discuta despre daoism si confucianism.)




Partea a doua.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe acest blog vor fi afisate doar comentariile care folosesc un limbaj adecvat si au legatura cu subiectele prezentate.