Cititul - tema de vacanta sau placere

Pentru ca a inceput vacanta, am zis sa abordez o tema de actualitate - cititul cartilor.

Da, stiu, cititul este o incercare grea pentru parinti si aici nu ma refer la a invata copilul sa citeasca, ceea ce este relativ usor in comparatie cu transmiterea placerii de a citi o carte.

Am trecut si eu prin aceasta ”lupta”, dar (zic eu!) am reusit ... si ... dat fiind ineditul unor situatii mi-am zis ca nu e rau sa vi le povestesc.




Totul a inceput cu partea de pregatire a copilului,  ”teoriile” acelea la care noi parintii suntem cei mai buni, exemplu ”Cartea este importanta in viata .....!”, Ce lucruri interesante poti invata din carti...!”, stiti voi despre ce vorbesc. Efectul, foarte greu de cuantificat, adica o privire de ascultator politicos in care nu poti sa citesti nimic.

Spre sfarsitul clasei a II-a, cand copilul incepuse sa citeasca cursiv am inceput sa-i propun diferite carti de povesti, unele cu poze, altele nu, carti cat mai diferite, doar-doar o atrag cu ceva. Daca spunea doamna ca trebuie sa citeasca ceva pentru scoala, citea, dar din proprie initiativa nimic.

In acea perioada m-am panicat putin, am zis ca altii au retete mai bune, asa ca am inceput  documentarea pe internet.  Citeam tot felul de articole, din care intelegeam ca:  trebuie sa fac copilul sa citeasca !!!
Dar cum? Vorbeau de creerea conditiilor, de carti potrivite varstei, dar nimic concret pentru cazul meu: avea si conditii si o gramada de carti si .... nimic.

Totusi intr-un articol am gasit un sfat foarte bun pe care l-as prescurta ”PUTEREA EXEMPLULUI” -  nu ii cereti copilului sa stea cu o carte in mana daca el nu-si vede parintii citind.

Intr-adevar de citit, citeam, dar nu in mod vizibil pentru copil, mai degraba ”furam” timpul pentru a citi. Asa ca m-am apucat sa citesc in orele ei de relaxare, asa cam o ora (mama si ce rau imi parea ca ma pot bucura in tihna de cate o carte!). Am apelat si la cateva trucuri ma asezam confortabil, subliniam faptul ca ma bucur de ceea ce faceam si o rugam sa nu ma deranjeze decat daca este absolut necesar.  In scurt timp am vazut rezultatele, a inceput sa se cuibareasca si ea langa mine (nu va inchipuiti ca dura mai mult 10-15 minute, dar era un inceput bun. Mai mult, peste ceva timp, am vazut ca a pastrat obiceiul de a-si crea o zona confortabila inainte de a citi.)

Cea mai mare surpriza a fost cartea cu care venea ea. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut-o venind cu cate o enciclopedie pentru copii, apoi statea si citea cu interes. Eu intotdeauna i-am recomandat carti de povesti, nu m-am gandit ca la varsta ei s-ar putea relaxa citind o enciclopedie, fie ea si pentru copii. Copilul avea cu totul alte preferinte pentru citit si nu citea povesti.

Sa spunem ca o perioada am stat linistita datorita numarului mare de lecturi recomandate de la scoala, stiti voi cele clasice: ”Colt Alb”, ”Aventurile lui Tom Sawyer” etc.. Sa vedeti ce cuminte le-am recitit, ca sa poata copilul sa povesteasca despre ceea ce citeste. N-a manifestat prea mult entuziasm in directia aceasta, probabil ca asocia cu lectiile suplimentare pentru scoala.
Eu eram incantata, dupa atatea lecturi (ziceam eu) sigur i s-a trezit interesul.  ... Da-da, ne-am intors de unde am plecat: nimic nu era din proprie initiativa.  

Trebuie sa fac o paranteza: a fost totusi o carte citita din proprie initiativa, dar aceea mai multe probleme mi-a creat decat lucruri bune. Este vorba de ”Cartea fetelor - Cum sa fii cea mai buna in toate”. La vremea respectiva nu m-am gandit ca o carte pentru copii trebuie cenzurata (da, acesta este termenul - aceasta carte nu ar trebui sa fie pentru copi sau ar trebui precizata o varsta minima, sigura; ca sa ma credeti va citez din Nota catre cititori - ” Autorul si editura isi declina orice responsabilitate pentru accidentele si neplacerile ce pot surveni in urma informatiilor oferite in aceasta carte”). Deci, pe scurt, este o carte care copilului i s-a parut foarte interesanta, dar granita dintre bine-rau, real-imaginar este asa de fina incat trebuia de fiecare data cand citea ceva, trebuia sa citesc si eu, ca sa vad clar ce spune in carte si sa ii explic ce este bine si ce nu. Mare atentie la aceste carti!

In clasa a IV-a, la o sedinta a parintilor, viitoarea doamna profesoara de romana ne-a propus pentru copii cate o carte pe luna, insotita de cate un caietel de lectura. La inceput am achizitionat-o cu scepticism, gandindu-ma mai mult la lucruri rele decat la cele bune, dar SURPRIZA: prima carte era un fel de carte politista pentru copii, alta prezenta o imbinare intre mitologia greaca si aventurile unui baietel din zilele noastre. Pot sa spun ca m-a uimit entuziasmul manifestat pentru aceste carti. Isi punea in ghiozdan cartea ca sa mai poata citi cateva minute inainte de ore. Chiar nu imi venea sa cred!

Astfel, cu putin noroc si multa rabdare mi-am indeplinit obiectivul. A inteles copilul ce inseamna sa citesti o carte din proprie initiativa si cu placere, sa arzi de nerabdare sa te intorci la peripetiile personajelor.