vineri, 22 noiembrie 2013

Talent la desen pentru temele la limba romana sau matematica ?

Ceea ce m-a mirat pe mine (cea care nu se poate abtine sa nu compare scoala pe care am facut-o eu cu cea pe care o face copilul meu) este numarul mare de desene pe care copilul trebuie sa le faca in clasele I-IV.

Pentru un copil cu talent la desen, totul e floare la ureche. Mai mult, caietul sau proiectele lui sunt intotdeauna laudate de doamna invatatoare. O tema corecta si frumoasa va avea intotdeauna un punctaj mare, frumosul ne cucereste imediat pe toti.

Dar nu toti copiii nostri sunt niste mici Picasso. E ceva de facut?
Eu zic un ”DA” hotarat, putem sa-i ajutam / sprijinim sa se descurce  in aceasta situatie, dar pentru asta trebuie sa incepem cu noi, cu ce gandim noi.

Copilul ”nu are” talent! (Oare?)

Multi parinti se resemneaza prea devreme si declara ”NU ai talent!”, atunci cand copilul vrea sa deseneze un iepure (sau orice altceva) si rezultatul este (hai sa fiu diplomata) nu tocmai ceea ce si-a propus copilul.

Aici intervine rolul nostru, sa-l ajutam "sa capete talent", dar pentru aceasta avem nevoie de o buna cunoastere a propriului copil:

  • Copilul ”matematician” - poate fi ajutat prin invatarea sa deseneze cu ajutorul figurilor geometrice (iata aici un filmulet care ne arata cum poate fi desenat, foarte simplu, un arici, cu ajutorul unui oval, a unor triunghiuri si a altor linii curbe).

Pentru cei care nu au timp sa gaseasca cate un filmulet pentru fiecare animalut sau omulet pe care vrea copilul sa-l deseneze va recomand cartea ”Deseneaza frumos lumea din jur”.



Copilul meu a invatat din aceasta carte sa-l faca pe Fram, ursul polar astfel:


Stanga - fragment din "Deseneaza frumos lumea din jur",
dreapta - opera copilului pusa pe coperta unui portofoliu


Ca sa fac o parenteza, utilitatea acestei carti la lectii am gasit-o cam la un an dupa ce am cumparat-o. Motivul cumpararii a fost unul mult mai simplu: "Mami, cartea asta o are si Mihaela si e foarte frumoasa!"

Si eu (care ma consider antitalent la desen) am reusit sa fac un desen care sa semene cat de cat cu ceea ce aveam in intentie).


  • Copilul "care vrea" - O alta sursa de inspiratie poate fi gasita in plansele de colorat. De multe ori am cautat, pe internet, o plansa cu o imagine, usor de reprodus, a unui animal sau o planta etc. (Google, Imagini). Precizez reprodus, nu tiparit si suprapus.  

 Iar unul dintre cele mai frumoase exemple ale celui mic este tot prima pagina a unui portofoliu, despre Bucuresti. Sursa: o carte de colorat, veche, uitata printr-un colt si intr-o stare nu prea buna.




Pana la urma se zice ca o lucrare este 1% inspiratie (talent) si 99% transpiratie.  


  • Copilul pasionat de calculator - In cazul in care nu ati reusit sa-l convingeti sa ia creionul in mana il puteti ajuta sa inceapa cu ajutorul calculatorului, aici aveti un exemplu foarte interesant - cum ar putea desena in Paint. Astfel va invata sa lucreze cu acest program (copilul meu a fost foarte incantat cand mi-a arata niste functii pe care eu nu le stiam,), ii va creste increderea in fortele proprii si va aplica apoi pe hartie ideile care ii vin pe calculator.

Iata doua exemple de imaginatie de copil care zburda cum vrea ea prin Paint:


"Flori si linii"

"Stars"

Denumirile nu sunt ale mele, sunt ale proprietarului (copilul) care a avut bunavointa sa mi le ofere pentru acest articol. Eu (sa fiu sincera) habar nu am sa-l fac pe ultimul, mi-a explicat ea cum a facut, dar pe la jumatatea explicatiei am ramas in urma.

Pentru a nu crede ca la noi totul este perfect, mai avem si desene nu prea reusite, in special cele cu oameni, deoarece nu a avut timp sa studieza prea bine tema.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe acest blog vor fi afisate doar comentariile care folosesc un limbaj adecvat si au legatura cu subiectele prezentate.