marți, 11 octombrie 2016

Instrumente de lucru din alte sisteme de invatamant - lapbook (portofoliul pliabil) - Piratii



Lapbook-ul (portofoliul pliabil) l-am descoperit acum vreo 2 ani si mi-a placut foarte mult ideea, dar l-am incercat abia acum. Puteti sa-l folositi cu incredere atunci cand doriti sa largiti aria de cunoastere a copilului (ex. sa-l invatati punctele cardinale inainte de clasa a IV-a) sau cand doriti sa lucrati la matematica sau limba romana intr-un mod atractiv (transdisciplinar). 

Ce este acest ”portofoliu pliabil” cum l-am botezat eu sau ”lapbook” cum l-au botezat creatorii lui?

Este un tip de portofoliu pe o tema, completat de copil (singur sau ajutat) intr-un mod original si care contine informatii suplimentare fata de programa scolara (in sistemul de invatamant public din alte tari)  - un fel de munca independenta asa cum fac si copiii nostri pentru diferite proiecte, dar cu un format de prezentare specific foarte creativ.

Totodata, lapbook-ul este si un instrument de lucru pe teme de studiu folosit intensiv de familiile care lucreaza in sistem homeschooling (de aici multimea de resurse superbe pe net din care ne putem inspira).

Acest portofoliu se deosebeste de portofoliul clasic tip carte prin faptul ca:
- este mult mai prietenos - culori si forme variate
- este mai putin plictisitor datorita activitatilor diverse din momentul realizarii: decupat, colorat, lipit
- foloseste foarte multe instrumente de lucru - puzzle, cartonase, carticele etc.
- permite o abordare transdisciplinara a unei teme
- poate fi recitit oricand
- poate fi pastrat ca orice dosar si poate pastra in ordine o multime de lucruri marunte
- ajuta la formarea abilitatilor organizatorice ale copilului

Din tot ce-am cautat, in scolile noastre se pare ca nu a patruns, dar cine stie?    :)

Pentru parinti, eu zic ca este foarte util atunci cand vor sa-si invete copiii tot felul de lucruri interesante, intr-un mod placut, relaxant, jucaus, fie ca se refera la suplimentarea/ fundamentarea informatiilor primite la scoala, fie ca doresc sa deschida noi teme.

Daca va place ideea puteti opta pentru parcurgerea informatiilor sub forma unei ”lectii” vorbim, scriem, ne jucam (in orice ordine doriti) sau puteti aborda acest ”portofoliu pliabil” - lapbook, ca pe un puzzle si sa-l umpleti cu tot felul de materiale interesante.

Pentru prima incercare, noi am ales tema ”Piratii”, o tema pe care, cu ceva timp in urma, nu as fi asociat-o decat cu timpul liber, petrecerile si totusi ... ne-am simtit foarte bine amandoi distrandu-ne si ”invatand”.



Realizarea 

Pentru lapbook-ul meu despre pirati am folosit doua dosare cartonate fara sina (se pot utiliza si 1 coala cartonata A3 + 2 coli A4 cartonate).


  • Motivul plierii pe mijloc tine atat de partea estetica cat si de cea practica (riscul de a cadea cartonasele din interior scade).
  • Pentru ca partea de carton din interior mi s-a parut inestetica am lipit foi colorate (de aceea v-am recomandat sa incercati cu cartoane colorate si nu cu dosare cartonate).

Cadrul poate sa varieze in functie de bogatia materialului cules. Iata cateva exemple utile:
- cadru dintr-un dosar
- cadru din 3 dosare


Ordinea in care asezati/ lipiti materialele adunate tine de creativitatea copilului sau a parintelui   :)



Multe din materialele noastre sunt amestecate in limba romana si in limba engleza deoarece le-am cules din diferite surse, pe unele le-am pastrat asa pentru frumusetea imaginilor sau a ideilor, pe altele  pentru imbogatirea vocabularului celui mic in ambele limbi.

Iata cateva detalii din materialul nostru:



o carticica despre pirati - hainele, armele, corabia etc.





                                                puzzle











cate ceva despre puncte cardinale, continente si oceane, busola si ochean (diferente intre ochean si telescop/ binoclu) si bineinteles o barcuta buna de plimbat pe globul pamantesc






         
                   cartonase cu cuvinte in limba engleza


palaria de pirat confectionata din carton - noi am avut o costumatie adecvata studiului : bandana, petec pentru ochi, sabie, ochean   :)





cate ceva despre piratii adevarati, Barba Neagra si una din cele mai cunoscute femei pirat Anne Bonny, dar nu am putut sa-l ratam pe simpaticul pirat fictional Capitanul Jack Sparrow si am vazut cateva pasaje din film (cu toate ca am incercat sa fac materialul cat mai atractiv am insistat si pe faptul ca piratii au fost persoane foarte brutale si rele. Mai mult e interesant de delimitat piratul de corsar.)





(10 surse utile pentru tema Pirati: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10)

Daca vreti sa incercati acest instrument de lucru puteti alege chiar o tema din explorarea mediului pentru clasele mici sau o tema de istorie/ geografie pentru cei mai mari. Puteti sa faceti prima tema dintr-un material adunat pe baza hobby-urilor copilului (chiar daca acest lucru implica eroii de desene animate deoarece puteti studia cine i-a creat, cand si orice altceva v-ar face placere).

Mai puteti folosi resursele de pe net pentru a crea un lapbook pe tema prevenirii incendiilor sau a mersului la cabinetul stomatologic. Cei care ar dori lucruri serioase si mai evoluate pot incerca un astfel de portofoliu despre Canada.



Pana la urma tot ce conteaza este sa petreceti timpul placut si sa-i aratati copilului ca a invata este frumos, iar in clasele mai mari cand scoala va deveni extrem de obositoare acest lucru il va ajuta.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pe acest blog vor fi afisate doar comentariile care folosesc un limbaj adecvat si au legatura cu subiectele prezentate.

Vrei sa imi citesti postarile direct in casuta ta postala?